Noroiul din lacrimi
marți, 5 mai 2009

Nicole Vasilcovschi
5 mai 2009
Lasă-mă zi să devin aripă
şi să cresc în noapte,
lângă stâncile Mării Nordului,
acolo unde luna ştie
să le zâmbească valurilor.
Lasă-mă ploaie să devin lacrimă
şi să acopăr timpul,
la întâlnirea anilor,
care le vorbesc amintirilor
şi tac în inima mea.
Lasă-mă spaţiu să zbor,
uitată-n infinitul ploii
şi să dezleg secretul
alchimiei cuvintelor.
Labels: poezie
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu